Diagnosticul, profilaxia si tratamentul infectiilor determinate de
Diagnosticul, Profilaxia Si Tratamentul Infectiilor Determinate De
Staphylococcus aureus meticilinorezistent (MRSA)
Autori:
Gabriel-Adrian Popescu
Edit Szekely
Irina Codita
Daniela Talapan
Roxana Serban
Gabriela Ruja
Pagina 1 din 27
Rezumat
Identificarea unei tulpini de Staphylococcus aureus drept MRSA se face doar pe
baza urmatoarelor teste: zona de inhibitie in jurul discului de cefoxitina (30 mcg)
sub 22 mm si unul dintre urmatoarele criterii: CMI oxacilina ≥ 2 mg/L, prezenta
PBP2a (latex aglutinare) sau prezenta genei mecA (amplificare genica)
Testarea sensibilitatii la antibiotice a unei tulpini de MRSA trebuie sa includa
glicopeptide si antistafilococice de salvare, dar si alte antibiotice cu actiune
antistafilococica.
Nu este necesara si poate genera erori terapeutice majore testarea sensibilitatii
Staphylococcus aureus la oricare alte beta-lactamine in afara de cefoxitina,
oxacilina si eventual ceftarolina.
Diagnosticul corect al unei infectii invazive cu MRSA trebuie sa includa bilantul
focarelor septice: valvulare, splenice, osteoarticulare
Diferenta dintre portajul de MRSA si infectia cu MRSA este data de absenta
manifestarilor clinice si/sau biologice in prima situatie, respectiv prezenta lor in
cea de a doua.
Pentru portaj poate fi uneori necesara decontaminarea pacientului si profilaxie
perioperatorie adaptata, in timp ce infectiile impun tratament medical
Portajul MRSA se evalueaza doar la categorii restranse de pacienti sau de
personal medical – nu se recomanda o testare generalizata!
Recoltarile pentru evidentierea portajului MRSA trebuie efectuate la nivelul a
doua regiuni (nazal si unul dintre faringian/ inghinal/axilar).
Decontaminarea purtatorului de MRSA este indicata in situatii bine stabilite
Drenarea focarelor septice si indepartarea corpilor straini infectati pot ameliora
prognosticul si reduc semnificativ durata de tratament antibiotic
Utilizarea judicioasa a AB include utilizarea initiala a glicopeptidelor si preferinta
acordata in terapia adaptata etiologic oricarui antibiotic activ in vitro si adecvat
pentru sindromul de tratat in detrimentul antistafilococicelor de salvare
Limitarea incidentei infectiilor cu MRSA se bazeaza pe utilizarea judicioasa a
antibioticelor, respectarea precautiunilor standard (in special spalarea corecta a
mainilor), curatenie si dezinfectie in unitatea sanitara cu gruparea pacientilor cu
infectii/portaj MRSA si ingrijirea acestora de personal suficient si special dedicat.
Orice spital nou construit ar trebui sa aiba camere individuale
Pacientul sau purtatorul de MRSA trebuie informat asupra semnificatiei acestei
situatii si a masurilor pe care trebuie sa le ia atat el cat si apartinatorii
Un sistem eficient de supraveghere al infectiilor determinate de MRSA poate
contribui la limitarea dimensiunilor acestei probleme
Pagina 2 din 27
Importanta problemei
Staphylococcus aureus este unul dintre principalii colonizatori ai organismului
uman. In unele situatii tulpina colonizatoare poate deveni agent patogen, producand
infectii localizate sau sistemice; mai rar apar infectii stafilococice ca urmare imediata
a unei contaminari exogene. Colonizarea cu MRSA poate persista pentru perioade
persoanele colonizate pot contamina alte persoane, ele fiind cel mai important
rezervor de MRSA.
Infectiile stafilococice pot avea o evolutie nefavorabila din cauza unei
agresivitati sporite a tulpinii bacteriene, a unei capacitati reduse de aparare
antiinfectioasa a pacientului sau datorita dificultatii de a trata un pacient infectat cu
o tulpina (multi)rezistenta la antibiotice. Intrucat beta-lactaminele sunt antibioticele
cel mai frecvent folosite in practica medicala, cele mai multe studii au investigat
capacitatea stafilococilor de a rezista actiunii acestor antibiotice:
acestea inactiveaza penicilina si aminopenicilinele. In prezent sunt extrem de rare
tulpinile de stafilococ auriu care nu inactiveaza penicilina (mai putin de 10% din
totalul izolatelor clinice).
Ulterior au fost descrise si tulpini de Staphylococcus aureus capabile sa reziste
actiunii oricaror beta-lactamine, inclusiv penicilinelor ”antistafilococice”; singura
beta-lactamina activa impotriva lor este ceftarolina. Mecanismul implicat este
sinteza unei PBP aditionale (PBP 2’ sau PBP 2a). Aceste tulpini sunt denumite
MRSA (Staphylococcus aureus meticilino-rezistent).
Impactul MRSA
la pacienti internati cu alte patologii, alternativele terapeutice sunt limitate, rata
deceselor este mai ridicata fata de infectiile cu MSSA)
colonizarea unui numar semnificativ de persoane, dintre care unele pot
dezvolta ulterior infectii (15-40% dintre pacientii internati care sunt colonizati
Pagina 3 din 27
persoana colonizata reprezinta o sursa de contaminare pentru alte persoane
(transmiterea directa interumana a MRSA este mai frecventa decat inducerea
meticilinorezistentei la o tulpina MSSA in urma administrarii de antibiotice)
implicare frecventa in infectii nosocomiale (principala etiologie a infectiilor
postoperatorii) si in crestere in infectiile comunitare
Infectiile determinate de tulpinile de MRSA reprezinta o problema majora pentru
sistemul de asistenta medicala din cauza ponderii ridicate in randul infectiilor umane
(in special in infectii nosocomiale) si a potentialului de evolutie severa. Cativa factori
se asociaza cu aparitia si extinderea focarelor intraspitalicesti de infectie cu MRSA:
personal insuficient si cu deficit de instruire specifica
supraincarcarea cu pacienti a sectiilor de spital
neglijarea testarii prezentei MRSA la pacienti la care aceasta este necesara
ignorarea necesitatii de a grupa pacientii infectati/colonizati cu MRSA intr-o
zona delimitata a spitalului
deficiente de aplicare a precautiunilor de contact.
Limitarea aparitiei infectiilor determinate de MRSA se face prin:
Prevenirea transmiterii interumane a MRSA
Prevenirea aparitiei infectiei MRSA la persoane colonizate: decontaminare si
alte masuri in cazul unor proceduri invazive/interventii chirurgicale.
In ultimul deceniu au fost inregistrate cateva evolutii importante in domeniul
infectiilor determinate de MRSA:
cresterea numarului de cazuri de infectii severe determinate de tulpini de
MRSA fara multirezistenta la antibiotice (”comunitare” = CA-MRSA), cu
sensibilitate conservata la antibiotice mai vechi precum
trimetroprim/sulfametoxazol (TMP/SMX), doxiciclina, clindamicina
mentinerea eficientei glicopeptidelor impotriva MRSA, in pofida utilizarii
extinse (extrem de putine tulpini confirmate a fi in mod real rezistente la
vancomicina)
demonstrarea eficientei programelor de interventie aplicate pentru a limita
incidenta infectiilor severe produse de MRSA; majoritatea statelor din Europa
au obtinut progrese semnificative in aceasta privinta, coborand ponderea
Pagina 4 din 27
MRSA la mai putin de 25% din totalul infectiilor invazive determinate de
Staphylococcus aureus (raportul EARS-Net 2013). La nivel de spital exista
studii care indica o reducere substantiala a incidentei infectiilor cu MRSA,
pana la un nivel de 30% din cel anterior aplicarii programelor respective
inregistrarea unor antistafilococice de salvare: linezolidul, daptomicina,
tigeciclina, ceftarolina a caror pozitionare in strategia terapeutica a infectiilor
determinate de MRSA ramane inca a fi definita.
In Romania mai mult de 50% dintre tulpinile de Staphylococcus aureus izolate din
hemoculturi sunt meticilinorezistente (53,8% conform raportului EARS-Net pentru
anul 2012), iar aceasta pondere este in crestere in ultimii ani. In fata acestei situatii
si in lipsa unui ghid national privind infectiile cu MRSA, Subcomisia pentru Limitarea
Rezistentei bacteriene, o echipa multidisciplinara (clinicieni, bacteriologi,
epidemiologi, farmacisti), a decis sa elaboreze acest material, pe baza evaluarii
datelor din literatura de specialitate si a propriei experiente in domeniu. Prezentul
ghid reprezinta un indrumar in privinta diagnosticului, prevenirii si a tratamentului
infectiilor determinate de MRSA, prin a carui utilizare sa se poata obtine o reducere
a incidentei si a severitatii acestor infectii, cu limitarea impactului negativ asupra
starii de sanatate a populatiei si asupra costurilor suportate de sistemul medical.
Obiective
Prin informatiile furnizate acest ghid va contribui la:
cresterea calitatii diagnosticului de laborator al infectiilor stafilococice, prin
confirmarea cu acuratete a caracterului MR al tulpinilor identificate si testarea
corecta a sensibilitatii la antibiotice relevante din punct de vedere clinic
cresterea gradului de siguranta a pacientului prin prevenirea infectiilor cu MRSA,
fiind evidentiate masurile a caror eficienta a fost dovedita in practica medicala
cresterea calitatii utilizarii antibioticelor in tratamentul infectiilor determinate de
MRSA, in special a alegerii lor corecte, componenta a programelor de buna
practica a terapiei antibiotice
cresterea nivelului de constientizare al riscului de infectii determinate de MRSA si
a importantei masurilor de prevenire si control ale acestora, atat pentru publicul
larg, cat si pentru personalul medical
Diseminarea informatiilor cuprinse in acest material
Pagina 5 din 27
accesul liber la acest ghid pe paginile web ale principalelor institutii si
organizatii profesionale implicate
informarea directa a personalului medical (actiuni de formare profesionala)
materiale tiparite cu infomatiile esentiale pentru medici curanti, medici de
laborator, personal SPCIN, pacienti si familiile acestora
Aplicarea acestor recomandari
In evaluarea modului de implementare al principalelor recomandari de catre spitale
ar trebui sa fie urmariti urmatorii parametri:
proportia de pacienti cu indicatie de evaluare a colonizarii MRSA care au fost
testati
proportia de pacienti cu MRSA confirmat/suspicionat ce au fost grupati in
saloane dedicate
gradul de complianta la normele de spalare corecta a mainilor inainte si dupa
examinarea fiecarui pacient
gradul de utilizare a manusilor de unica folosinta in ingrijirea pacientilor cu MRSA
existenta documentatiei privind informarea pacientului referitor la colonizarea
sau infectia cu MRSA
gradul de complianta cu recomandarile de terapie antibiotica din acest ghid
gradul de utilizare al vancomicinei in profilaxia perioperatorie a purtatorilor de
- de luni si chiar ani de zile, pana in momentul in care determina o infectie;
- Primul mecanism de rezistenta descris a fost cel al sintezei de beta-lactamaze;
- a) Clinic: infectiile cu MRSA pot fi dificil de tratat si cu evolutie severa (apare adesea
- b) Epidemiologic:
- cu MRSA vor dezvolta o infectie cu acest germen in perioada urmatoare);
Mrsa
Probleme anticipabile cu aplicarea acestor recomandari:
generarea de costuri suplimentare initiale, dar masurile conduc pe termen mediu
la reducerea costurilor
”gasirea anevoioasa” a spatiilor pentru gruparea pacientilor
personal medical de ingrijire insuficient
acces dificil la efectuarea de teste de microbiologie
lipsa unui personal medical dedicat aplicarii programelor de utilizare judicioasa a
antibioticelor in spital
ignorarea propriului rol in controlul MRSA de catre o parte a personalului medical
Aceste probleme pot fi insa depasite prin organizarea buna a spatiilor, a resurselor
materiale si umane, printr-o mai buna formare a personalului medical in acest
domeniu al activitatii sale.
Pagina 6 din 27
A. Prelevate :
clinice: colectii/secretii purulente, sange, lichid cefalo-rahidian, secretii
respiratorii
portaj : tampon nazal, faringian, cutanat, rectal, vaginal
Recoltarea tamponului nazal : se foloseste tampon umectat cu ser fiziologic steril. Cu
acelasi tampon se sterg ferm ambele cavitati nazale anterioare.
Recoltarea de pe tegumente : se folosesc tampoane umectate cu ser fiziologic steril.
B. Cultivare:
Prelevate din situsuri normal sterile: inoculare pe geloza-sange
Staphylococcus aureus – frecvent pigmentat, cu hemoliza completa
Prelevate din situsuri cu flora endogena: pe langa geloza-sange se
insamanteaza pe agar hiperclorurat tip Chapman (Mannitol Salt Agar)
Staphylococcus aureus – colonii de culoare galbena (crestere pe mediul
hiperclorurat, fermentarea manitei) NOTA: fermentarea manitei este doar
diverse specii de stafilococi coagulazo-negativi pot fermenta manita!
C. Identificare:
Genul Staphylococcus
a. coci Gram pozitivi, cu dispozitie in ciorchine de struguri la frotiul colorat Gram din
cultura pe geloza-sange sau alt mediu neselectiv
b. testul catalazei pozitiv
Specia Staphylococcus aureus
Este necesara pozitivarea a doua dintre urmatoarele teste:
evidentierea coagulazei (testul efectuat in tub)
aglutinarea pe lama
detectia termonucleazei sau a nucleazei.
Aceste teste pot fi efectuate in diferite variante; este recomandat ca fiecare
laborator sa utilizeze o metodologie de lucru reproductibila si validata.
In situatia extrem de rara a unor rezultate discordante, in interes epidemiologic, se
recomanda trimiterea tulpinii la un laborator de referinta.
D. Testarea sensibilitatii la antibiotice
a. caracterul meticilinorezistent sau meticilinosensibil al unei tulpini de
Staphylococcus aureus se afirma in functie de diametrul zonei de inhibitie creata de
discul de cefoxitin (30 micrograme), conform EUCAST :
Pagina 7 din 27
MSSA daca diametrul este de cel putin 22 mm
MRSA daca este mai mic de 22 mm
b. exista situatii in care rezultatul obtinut la testarea cu cefoxitin este verificat cu un
test suplimentar: zona de inhibitie la cefoxitin de 21-23 mm si in cazul infectiilor
invazive ; pentru aceste situatii se considera drept rezultat final cel al testului
suplimentar :
determinarea CMI la oxacilina
detectia prezentei PBP2a
detectia prezentei mecA
c. alte testari utile pentru tulpinile MRSA: trimetoprim/sulfametoxazol (25 mcg),
eritromicina (15 mcg), clindamicina (2 mcg), rifampicina (5 mcg), levofloxacina (5
mcg), tetraciclina (30 mcg), doxiciclina (doar pentru tulpinile rezistente la
tetraciclina, obligatoriu prin determinare de CMI), gentamicina (10 mcg), linezolid
(10 mcg), nitrofurantoin (100 mcg) – doar pentru izolatele din urina, vancomicina
(obligatoriu determinarea de CMI); in cazul testarii cu microcomprimate se folosesc
DOAR cele cu concentratiile mentionate.
d. Pentru macrolide si lincosamide se vor urmari inclusiv fenotipurile de rezistenta
inductibile prin testul dublu disc (testul D): discurile de eritromicina si clindamicina
se plaseaza la distanta de 12-20 mm masurat de la marginile discurilor. In cazul
aplatizarii zonei de inhibitie din jurul discului de clindamicina (test D pozitiv)
clindamicina se raporteaza REZISTENT, chiar daca diametrul zonei de inhibitie este in
intervalul de sensibilitate (alternativ: se comunica asa cum rezulta din citirea directa,
adica clindamicina – sensibil, dar se adauga un comentariu: exista riscul esecului
terapeutic prin aparitia rezistentei in timpul tratamentului de mai lunga durata cu
clindamicina)
Subliniem importanta efectuarii in mod regulat a controlului de calitate al
antibiogramei, conform standardelor internationale in vigoare (de ex: EUCAST,
- 1. Identificarea MRSA si testarea sensibilitatii sale la antibiotice
- orientativa in diagnosticul speciei S. aureus si nu este suficienta pentru identificare;
Clsi).
Pagina 8 din 27
Protocol de testare a sensibilitatii la antibiotice – Staphylococcus aureus
Staphylococcus aureus
Screening cu disc de
cefoxitin 30 mcg
<22: meticilino/rezistent >=22: meticilino-sensibil
Confirmare MRSA:
CMI Oxa sau – MSSA
PBP2a, sau
PCR mecA
+
Mrsa
Testarea pentru antistafilococice ”de rezerva”
Pagina 9 din 27
Cel putin 20-50% din populatia generala este colonizata la un moment dat cu
Staphylococcus aureus; o parte dintre aceste colonizari sunt determinate de tulpini
MRSA. Diferentierea dintre colonizarea cu MRSA si infectia cu MRSA este simpla:
a. colonizare: toleranta organismului uman fata de prezenta bacteriilor, cu lipsa
simptomelor si a manifestarilor biologice de reactie inflamatorie
b. infectie: manifestari clinice (locale ± sistemice) determinate de agresivitatea
MRSA si de reactia organismului uman pentru indepartarea acestor bacterii.
Atitudinea este diferita intre cele doua situatii:
pentru colonizare (portaj) MRSA NU se recurge la tratament antibiotic, ci
poate fi uneori necesara decontaminarea si profilaxia perioperatorie adaptata
infectiile necesita cel mai adesea un tratament ce include administrarea de
antibiotice de uz sistemic.
Testarea privind colonizarea cu MRSA
Scop
A identifica persoanele care necesita decontaminare specifica pentru MRSA
inaintea unei interventii ce poate facilita aparitia unei infectii cu MRSA (de ex:
interventii chirurgicale)
A izola/grupa pacientii purtatori de MRSA intr-un spital in vederea reducerii
riscului de contaminare a altor pacienti (direct sau prin intermediul
personalului medical)
Indicatii
Testarea portajului MRSA este una selectiva si nu generalizata. Ea se adreseaza:
cei care au fost identificati anterior ca si purtatori de MRSA
pacienti care pot fi colonizati intrucat au venit in contact cu alti pacienti
colonizati cu MRSA
pacienti purtatori de dispozitive medicale cu comunicare cu mediul exterior:
catetere (venoase centrale, urinare), sonde digestive
pacientii din programe de dializa cronica
de a dezvolta infectii cu MRSA:
pacienti cu leziuni cutanate: plagi, ulcere, dermite exfoliative
Pagina 10 din 27
pacienti internati in sectii de ATI, transplant, hematologie-oncologie
pacienti care vor avea o interventie chirurgicala: ortopedica (implant),
cardiaca, vasculara, toracica
lucreaza in sectii in care pacientii, odata colonizati, au risc major de a dezvolta
infectii severe cu MRSA; ritmicitatea optima a testarilor nu este stabilita, dar in
mod cert se efectueaza in situatia diagnosticarii de infectii cu MRSA la pacientii
sectiei respective.
Recoltare
Sunt prelevate probe din minimum doua situsuri:
nazal si
unul dintre: faringian, axilar sau inghinal
Momentul (ritmicitatea) prelevarilor la pacientul cu posibila colonizare MRSA
preoperator (daca necesita o interventie de urgenta, nu se asteapta
rezultatele testarilor)
cat mai rapid cu putinta la contacti posibil colonizati in cadrul unui focar
spitalicesc de infectii si colonizari cu MRSA
la internare si apoi saptamanal (pentru pacientii din terapie intensiva)
trimestrial (pentru pacientii din programe de hemodializa)
Detectarea prezentei MRSA
Metodele utilizate sunt de doua tipuri:
in mod frecvent se recurge la cultivarea pe medii uzuale pentru izolarea MRSA
din diverse prelevate,
amplificarea genica din prelevat este rezervata DOAR pentru situatii de
exceptie precum interventii chirurgicale de urgenta (daca exista dotare
tehnica necesara)
Informarea pacientilor privind statusul MRSA (colonizat sau nu)
Informarea pacientului este facuta de catre medicul curant
Pacientul va primi un pliant care sa contina informatiile utile pentru un
purtator de MRSA (Anexa 2)
Informarea pacientului este obligatorie pentru a obtine acordul sau in cazul in
care masurile de decontaminare sunt necesare
Pagina 11 din 27
Daca pacientul a fost internat prin transfer dintr-un alt spital, iar colonizarea
cu MRSA a fost evidentiata din prelevatele de la internare, este obligatorie
informarea unitatii medicale din care a provenit pacientul
Decontaminarea
Indicatii
Se efectueaza pentru pacienti colonizati care au un risc sporit de a dezvolta o
infectie cu MRSA:
cei care urmeaza a fi supusi unei interventii chirurgicale cu risc mare de
infectie (de ex: chirurgie toracica, implantare de proteze valvulare sau
articulare)
pacienti din terapie intensiva
pacienti cu imunodepresii marcate
Decontaminarea poate fi utilizata ca si metoda complementara de control al
transmiterii MRSA in spitalele de boli acute DOAR pentru acele situatii in care
alte interventii au esuat.
La unii pacienti colonizati cu MRSA, desi riscul aparitiei unei infectii exista, sansele
evitarii acesteia prin aplicarea masurilor de decontaminare sunt reduse sau nule:
pacienti cu leziuni cutanate cronice (in special ulceratii)
pacienti sondati urinar pe termen lung
pacienti internati in spitale de boli cronice sau in institutii cu internari de lunga
La aceste categorii se tenteaza decontaminarea doar daca riscul de infectie este
foarte ridicat; exemplu: se continua protocolul de decontaminare daca a fost initiat
intr-un spital de boli acute si urmeaza o reinternare in acesta (situatia pacientului ce
va avea o noua cura de chimioterapie)
Pentru situatia particulara a tulpinilor CA-MRSA, indicatiile larg acceptate de testare
a colonizarii si decontaminare de CA-MRSA sunt: infectii recidivante de parti moi sau
imunodepresii severe la pacienti aflati in contact apropiat cu pacientii colonizati sau
infectati cu CA-MRSA
Pagina 12 din 27
Scheme de decontaminare
administrarea intranazala de mupirocin (2%) la 12 ore, timp de 5-10 zile; daca
mupirocinul nu este disponibil se poate folosi un alt topic eficient
se asociaza bai zilnice cu clorhexidina (4%) sau betadina (7,5%); in cadrul
toaletarii zilnice se insista asupra axilelor, regiunilor inghinale, perineului si
feselor (zonele predilecte de colonizare stafilococica)
pentru pacienti cu colonizare demonstrata si in alte situsuri in afara celui
nazal, decontaminarea topica se asociaza cu administrare concomitenta de
antibiotic sistemic (TMP/SMX sau doxiciclina + rifampicina; daca este rezistent
la aceste antibiotice, se va folosi vancomicina)
in cazul colonizarii intestinale se poate administra si vancomicina oral
in cazul colonizarii vaginale se pot utiliza si ovule cu betadina sau clorhexidina
Observatii:
pe perioada de decontaminare se schimba zilnic lenjeria de corp si de pat
a fost evidentiat riscul de selectare de tulpini de MRSA rezistente la mupirocin
in urma utilizarii frecvente a acestuia; de aceea nu se recomanda utilizarea
excesiva a mupirocinului (nu se administreaza mupirocin preoperator fiecarui
pacient)
Evaluarea eficientei decontaminarii
Aceasta este indicata DOAR pentru persoanele cu risc major de a dezvolta
infectie stafilococica recidivanta sau severa:
pacienti cu terapie citostatica in cure repetate
pacienti cu infectii recidivante de parti moi
personalul medical care lucreaza in sectii cu risc major de infectii severe.
Este considerata eficienta decontaminarea in urma careia trei seturi de culturi
recoltate la cate 2-3 zile sunt negative (pentru fiecare set recoltarea ar trebui sa se
faca din minim 3 zone distincte).
Pagina 13 din 27
Principii de diagnostic
Ar trebui suspicionata implicarea MRSA la orice pacient cu infectie care a mai
fost infectat cu acest tip de tulpina bacteriana
Implicarea MRSA poate fi afirmata doar pe baza testelor de laborator
Pentru orice infectie stafilococica trebuie incercat sa se precizeze poarta de
intrare si/sau focarul septic primar
Daca s-a evidentiat o bacteriemie cu MRSA, un bilant al focarelor septice este
important, in special evaluarea afectarii endocardice
In caz de endocardita stafilococica este obligatorie evaluarea existentei altor
focare septice (de ex: abcese splenice, osoase)
Tratament
Controlul procesului infectios produs de MRSA impune asocierea administrarii de
antibiotice cu drenajul colectiilor septice/indepartarea materialului strain infectat
(cooperare intre specialitatile medicale si cele chirurgicale)
Masuri terapeutice – altele decat tratamentul antibiotic
corpii straini potential contaminati (catetere venoase, proteze articulare sau
valvulare) trebuie indepartati ori de cate ori este posibil
drenajul colectiilor este o componenta importanta a terapiei infectiilor cu
MRSA deoarece creste sansa evolutiei favorabile si poate reduce semnificativ
durata administrarii de antibiotic
corpii straini extrasi sau secretiile purulente drenate sunt trimise la
laboratorul de microbiologie pentru identificarea agentului/agentilor
etiologic(i) si pentru testarea sensibilitatii lor la antibiotice
controlul unor afectiuni preexistente (de ex: diabetul zaharat) creste sansa
evolutiei favorabile
Tratamentul antibiotic
Principii generale
antistafilococicele active impotriva MRSA se folosesc doar pentru tratamentul
infectiilor determinate de aceste tulpini de Staphylococcus aureus; pentru
infectiile determinate de Staphylococcus aureus sensibil la meticilina (MSSA),
terapia antibiotica optima este reprezentata de oxacilina sau de alte peniciline
antistafilococice (dicloxacilina, nafcilina).
Pagina 14 din 27
pentru infectiile severe tratamentul antibiotic initial va fi administrat pe cale
intravenoasa; in cazul evolutiei favorabile se poate face trecerea la antibiotic
de administrare orala
in cazul terapiei initiale a unui sindrom infectios (inaintea identificarii
agentului etiologic) pot fi asociate si alte antibiotice active impotriva
etiologiilor alternative (bacili Gram-negativi, anaerobi, fungi)
Antibiotice utilizate
Utilizarea rationala a antibioticelor in infectii probabil/cert determinate de MRSA
tine cont de urmatoarele principii:
in infectiile severe este necesar un tratament initial care sa fie cert activ
impotriva germenului implicat
intre mai multe solutii terapeutice active in vitro sunt preferate cele cu
presiune de selectie a rezistentei bacteriene mai redusa si/sau care conserva
activitatea unor antibiotice ”de salvare”
aparitia de tulpini MRSA rezistente la glicopeptide este inca extrem de rara.
In prezent, glicopeptidele reprezinta terapia initiala pentru infectii cu MRSA
(evidentiat sau suspiciune majora) inainte de obtinerea datelor complete de
sensibilitate la antibiotice a tulpinii implicate; odata obtinute datele de sensibilitate
in vitro in toate cazurile in care este posibil (in functie de sindromul clinic) se
inlocuieste glicopeptidul cu un antistafilococic din a doua grupa (cele ”clasice” sau
”mai vechi”).
Putem imparti antibioticele cu activitate anti-MRSA in urmatoarele trei grupe:
Glicopeptidele (vancomicina, teicoplanina) sunt antistafilococice de rezerva, cu
eficienta confirmata de o experienta clinica bogata; ele sunt indicate pentru:
infectii severe (probabil) cu MRSA (cu risc vital): mai ales vancomicina
terapia adaptata rezultatelor determinarilor bacteriologice: in infectiile cu
MRSA sensibil la glicopeptide si eventual la unele antistafilococice ”de
salvare” (infectii determinate de MRSA ”nosocomial”); in infectiile severe daca
CMI la vancomicina depaseste 1mg/l se alege un alt antibiotic
Pagina 15 din 27
dintre glicopeptide, cea mai studiata a fost vancomicina; de altfel ghidurile de
tratament nord-americane includ doar vancomicina, situatie ce este explicabila
avand in vedere ca doar aceasta este inregistrata in uz clinic in SUA
totusi, experienta clinica acumulata in alte zone ale globului, in special in Europa,
indreptateste mentinerea in practica clinica atat a vancomicinei, cat si a
teicoplaninei intrucat pentru majoritatea infectiilor eficienta pare a fi similara
diferentele certe intre cele doua glicopeptide sunt:
vancomicina este preferata in infectiile severe datorita atingerii mult mai
rapide a nivelului seric activ (nu necesita perioada de tratament de incarcare)
teicoplanina este de preferat in infectiile care nu pun in pericol imediat viata
pacientului si in care este necesar tratament de lunga durata
teicoplanina este de preferat vancomicinei la pacientii cu functie renala
alterata
vancomicina este singurul glicopeptid utilizat in infectiile meningiene
doze utilizate:
vancomicina: 15-20 mg/kg (maxim 2g indiferent de greutatea pacientului) la
fiecare 12 ore; in infectii extrem de severe poate fi administrata o doza
initiala de 25mg/kg. Datorita riscului de sindrom ”de om rosu” se pot
administra anterior antihistaminice, iar ritmul perfuziei de vancomicina va fi
unul lent (minim 2 ore)
teicoplanina: 10 mg/kg la 12 ore pentru primele 2-3 zile de tratament, apoi 10
mg/kg/zi pentru endocardite si infectii osteoarticulare, respectiv 6 mg/kg/zi
pentru infectiile de parti moi
cresterea eficientei tratamentului cu glicopeptide (vancomicina, teicoplanina)
poate fi realizata prin ajustarea dozelor la rezultatele dozarii concentratiei
reziduale de antibiotic (vezi anexa 1)
ii) Antistafilococice utile impotriva MRSA care nu este multirezistent la antibiotice
denumit uneori MRSA ”comunitar” (antistafilococice ”clasice”)
Pentru terapia adaptata rezultatelor testelor bacteriologice (”antibiogramei”), in
infectiile determinate de MRSA, se folosesc ori de cate ori sunt active
antistafilococice precum: TMP/SMX, doxiciclina, clindamicina, fluorochinolone.
Rifampicina este un antistafilococic util in infectiile cu tulpini MRSA sensibile la
aceasta, care se utilizeaza doar in asocieri de antibiotice, daca exista un corp strain
contaminat care nu poate fi extras
Pagina 16 din 27
Doze utilizate si efecte adverse mai frecvente:
- 2. Colonizarea cu MRSA (”portajul”) si decontaminarea
- a) pacientilor care au un risc sporit de a fi colonizati cu MRSA
- b) pacientilor care odata colonizati (indiferent de situsul colonizat) au un risc sporit
- c) testarea personalului medical este si ea selectiva, adresandu-se doar celor care
- durata (risc de recolonizare foarte ridicat);
- 3. Infectii cu MRSA
- i) Tratament de prima intentie: glicopeptide
Tmp/Smx:
480-720 mg iv la fiecare 8-12 ore in infectii severe
960 mg oral la fiecare 8-12 ore in infectii cu severitate medie-redusa
Risc de eruptii, anemie/pancitopenie in tratamente de lunga durata
Clindamicina:
0,45 g la 6 ore oral
Antibiotic cu risc important de a induce infectie cu Clostridium difficile
Rifampicina: 0.45- 0,6g la fiecare 12 ore
Toxicitate hepatica, inductia metabolizarii altor medicamente administrate
concomitent
Doxiciclina: oral, 100 mg la fiecare 12 ore
Levofloxacina: 750 mg/zi
Moxifloxacina: 400 mg/zi
iii) Antistafilococice ”de salvare”
Aceste antibiotice sunt rezervate infectiilor cu MRSA multirezistent (denumit uneori
”nosocomial”) in care:
s-a inregistrat esec terapeutic la glicopeptide,
pacientii sunt intoleranti la glicopeptide
Indicatii specifice sunt prezentate in descrierea alternativelor terapeutice pentru
fiecare sindrom.
exista diferente notabile de efecte adverse si de farmacocinetica intre aceste
antistafilococice ”de salvare”, ceea ce influenteaza indicatiile lor:
linezolidul se poate utiliza mai ales in infectii pulmonare si de parti moi si nu
este recomandat in endocardite; risc de toxicitate hematologica si neurologica
tigeciclina se utilizeaza in infectii de parti moi si infectii intraabdominale
daptomicina se poate utiliza in infectii sistemice sau endocardite si nu este
recomandata in pneumonii
ceftarolina se utilizeaza in infectii de parti moi si pneumonii
doze utilizate
linezolid: 600 mg la 12 ore iv sau oral
Pagina 17 din 27
daptomicina: 6 mg/kgc intr-o singura administrare zilnica
tigeciclina: 100 mg in prima priza, apoi 50 mg la fiecare 12 ore
ceftarolina: 600 mg la 12 ore i.v.
Tratamentul afectiunilor determinate de MRSA
Infectii de parti moi cu MRSA
In infectiile severe terapia initiala recurge la glicopeptide (alternativa: linezolid
sau daptomicina); daca tabloul clinic include purpura fulminans, sindrom de
soc toxic sau fasceita necrozanta prima optiune este linezolidul asociat cu
clindamicina
Evolutia favorabila si rezultatele testarii bacteriologice pot justifica trecerea la
doxiciclina, TMP/SMX sau clindamicina (mai ales daca tulpina izolata nu are
rezistenta inductibila la aceasta)
In infectiile cu supuratie avand severitate redusa sau medie prima optiune
este TMP/SMX (alternative: doxiciclina sau clindamicina)
In infectiile nesupurative de severitate medie sau redusa tratamentul de
prima intentie este clindamicina (cauzate frecvent si de streptococi beta-
hemolitici)
Infectii osteoarticulare
glicopeptid asociat cu rifampicina; dupa diminuarea sindromului inflamator se
poate trece la terapie orala in functie de sensibilitatea tulpinii izolate:
rifampicina + clindamicina sau TMP/SMX ± rifampicina, in functie de profilul
de sensibilitate al tulpinii
asocierea rifampicinei creste eficienta vancomicinei si clindamicinei
excizia colectiilor/zonelor de necroza contribuie la reducerea riscului de
recidive in osteomielita cronica
recidive pot aparea indiferent de tratamentul efectuat si de durata acestuia
(pacientul trebuie informat in aceasta privinta)
Fluorochinolonele nu ar trebui utilzate datorita unei ponderi ridicate a esecurilor
clinice (selectare de rezistenta in timpul tratamentului)
Bacteriemii
vancomicina; in caz de esec sau recidiva: linezolid (daptomicina la doza de 10
mg/kg/zi) + rifampicina 0.45g la 12 ore (gentamicina 5mg/kg/zi)
Pagina 18 din 27
durata terapiei este de 14 zile daca nu sunt focare septice osoase sau
endocardice, nu exista corpi straini infectati iar raspunsul terapeutic a fost
rapid favorabil (afebrilitate persistenta dupa primele 3 zile de tratament)
Endocardite
valva naturala: vancomicina (alternativ: daptomicina), minim 4 saptamani
proteza valvulara: vancomicina asociata cu rifampicina 300 mg la fiecare 8
ore, minim 6 saptamani si cu gentamicina 1mg/kg/8 ore, 14 zile
o proportie de 20-30% dintre pacienti necesita interventii chirurgicale datorita
afectarilor importante valvulare (de regula inlocuirea valvei)
Ceftarolina ar putea reprezenta o alternativa eficienta in terapia endocarditei cu
MRSA si a fost deja utilizata ca terapie de salvare in aceasta indicatie.
Infectii de cateter venos central
indepartarea cateterului venos ori de cate ori este posibila
terapie initiala cu vancomicina sau teicoplanina
adaptarea terapiei in raport cu sensibilitatea tulpinii izolate la antibiotice
Pneumonii
pneumonii nosocomiale: linezolid sau vancomicina
pneumonie necrotizanta si comunitara severa: linezolid 0,6 g la 12 ore iv
asociat cu clindamicina 1,2g iv la 6 ore
pneumonii comunitare de severitate medie-redusa, bronsita cronica acutizata:
TMP/SMX; alternative: clindamicina, doxiciclina
O situatie particulara de pneumonii comunitare severe CA-MRSA o reprezinta
suprainfectia unei gripe, cel mai adesea la persoane tinere
Infectii urinare cu MRSA
In infectii joase necomplicate: nitrofurantoin, TMP/SMX
In infectii severe: vancomicina (alternativa fiind daptomicina)
Infectii de sistem nervos central, meningite
in cazul infectiei cateterului de drenaj ventricular, este necesara indepartarea
acestuia; montarea unui nou sunt se va efectua doar dupa confirmarea
disparitiei MRSA din LCR (in mod repetat)
in abcesele cerebrale, ori de cite ori este posibil, se va efectua drenajul
acestora (evaluare neurochirurgicala obligatorie)
vancomicina ± rifampicina, pentru 14 zile in meningite sau pana la regresia
completa in abcesele cerebrale (alternativ: linezolid, TMP/SMX injectabile)
Pagina 19 din 27
Limitarea extinderii focarelor de infectie determinate de MRSA se poate realiza doar
printr-o abordare complexa, care sa includa testarea pacientilor, gruparea celor
infectati/colonizati cu MRSA, respectarea precautiunilor standard si specifice, buna
practica a terapiei antibiotice, evitarea suprasolicitarii personalului medical. Se
observa ca eficienta unui program de limitare a numarului de pacienti cu infectii
determinate de MRSA depinde de participarea tuturor membrilor personalului
medical si auxiliar si in nici un caz doar de eforturile SPCIN. Masurile cu eficienta
demonstrata sunt:
evitarea supraaglomerarii spitalului si a deficitului de personal medical
constructia de spitale noi doar cu saloane cu un singur pat, toaleta si cabina de
dus proprii
educarea personalului medical – la angajare si apoi anual – privind necesitatea
igienei mainilor si a utilizarii echipamentului de protectie
asigurarea capacitatii laboratorului de a identifica cat mai corect si rapid prezenta
MRSA in probele analizate si de a comunica rapid acest rezultat
gruparea pacientilor cu MRSA si asigurarea de personal dedicat DOAR pentru
ingrijirea lor
gruparea pacientilor cu risc MRSA si a celor cu leziuni cutanate ulcerative sau
exfoliative pana la elucidarea prezentei/absentei MRSA
pentru spitalele cu endemie de MRSA se recomanda constituirea unei sectii
speciale in interiorul spitalului, unde sa fie grupati pacientii infectati/colonizati
personal suficient in sectiile in care exista un risc sporit pentru pacienti de a
dezvolta infectii stafilococice: terapie intensiva, ortopedie, chirurgie
cardiovasculara, transplant
dezinfectie de tip terminal in sala de operatii dupa o interventie chirurgicala la un
pacient infectat/colonizat cu MRSA; pacientul operat va fi trezit intr-un spatiu
special desemnat, cu respectarea precautiilor de contact
purtarea echipamentului de protectie de catre personalul medical si vizitatori in
salonul pacientului colonizat/infectat cu MRSA
informarea pacientilor privind necesitatea spalarii corecte a mainilor
Pagina 20 din 27
utilizarea in salonul cu pacienti infectati-colonizati cu MRSA a unor stetoscope,
injectomate, tensiometre special dedicate care vor fi dezinfectate cu substante
biocide corespunzatoare
evitarea introducerii de obiecte refolosibile in salonul pacientului infectat sau
colonizat cu MRSA (de ex: documente medicale)
curatenia zilnica a saloanelor cu pacienti cu MRSA urmata de dezinfectie cu
substante biocide adecvate si dupa externare de dezinfectie terminala
tratarea deseurilor drept materiale cu potential infectios si respectarea
procedurilor stipulate pentru aceasta situatie
Buna practica a terapiei antibiotice
eliminarea utilizarii excesive de antibiotice mai ales a celor cu spectru larg
profilaxie perioperatorie care sa recurga la cefalosporine de generatia 1
(scaderea utilizarii de cefalosporine de generatia a 3-a, ciprofloxacina)
Prevenirea infectiei postoperatorii cu MRSA la pacientul colonizat prin utilizarea
vancomicinei ca profilaxie antibiotica perioperatorie daca:
pacientul este colonizat cu MRSA si nu a putut fi efectuata decontaminare
exista un risc major ca pacientul sa fie contaminat si nu s-a putut efectua
testare preoperator (interventie de urgenta).
CDC considera ca programele de control al infectiilor in spitale care izbutesc sa
previna circulatia MRSA sunt foarte probabil eficiente si pentrulimitarea transmiterii
altor bacterii implicate in infectiile nosocomiale care au transmitere (predominant)
interumana, prin contact direct. De altfel, in spitalele in care se deruleaza programe
eficiente de limitare a infectiilor MRSA se constata si o reducere semnificativa a
aparitiei de infectii determinate de Clostridium difficile.
Pagina 21 din 27
- 0,6-1,2 g iv la fiecare 6 ore in infectii severe;
- s-a evidentiat (situatie extrem de rara) un MRSA rezistent la glicopeptide;
- 4. Limitarea aparitiei de noi cazuri de infectie cu MRSA
- spalarea mainilor inainte si dupa fiecare contact cu pacientul si cu obiectele sale;
Bibliografie
in Europe 2012. Annual Report of the European Antimicrobial Resistance Surveillance
Network (EARS-Net). Stockholm: ECDC; 2013.
pathogen. Clin Infect Dis 2014; 58: S10–9
- 1. European Centre for Disease Prevention and Control. Antimicrobial resistance surveillance
- 2. Stryjewski ME, Corey GR. Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus: an evolving
- 3. Baron EJ, Tenover FC. Methicillin-resistant Staphylococcus aureus diagnostics: state of the
Art. Expert Opin. Med. Diagn. 2012; 6: 585-92.
Society of America for the treatment of Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus
infections in adults and children. Clin Infect Dis 2011; 52: e18–e55
methicillin-resistant Staphylococcus aureus (MRSA) infections in the UK. Journal of
Antimicrobial Chemotherapy 2006; 57: 589–608
Staphylococcus aureus infection. Clin Infect Dis 2008; 46: 584-93.
http://www.hse.ie/eng/services/Publications/HealthProtection/The_Control_and_Preventi
on_of_MRSA_in_hospitals_and_the_Community.pdf
MRSA Carriage. February 2012 Revision.
summary of consensus recommendations from the infectious diseases Society of America,
the American Society of Health-System Pharmacists, and the Society of Infectious Diseases
Pharmacists. Clin Infect Dis, 2009; 49: 325-7.
resistant Staphylococcus aureus in acute care hospitals. Infect Control Hosp Epidemiol
2008; 29: S62–S80.
methicillin-resistant Staphylococcus aureus – Clin Microbiol Infect 2009; 15: 120–124
resistant Staphylococcus aureus infections – Clin Microbiol Infect 2009; 15: 125–136
Pagina 22 din 27
- 4. Liu C, Bayer A, Cosgrove SE et al. Clinical practice guidelines by the Infectious Diseases
- 5. Gemmell CG, Edwards DI, Fraise AP et al. Guidelines for the prophylaxis and treatment of
- 6. Proctor RA. Role of folate antagonists in the treatment of Methicillin-Resistant
- 7. The control and prevention of MRSA in hospitals and in the community, Ireland, accesat la
- 8. Dutch Working Party on Antibiotic Policy (SWAB). SWAB guideline for the Treatment of
- 9. Rybak MJ, Lomaestro BM, Rotschafer JC et al. Vancomycin therapeutic guidelines: a
- 10. Calfee DP, Salgado CD, Classen D, et al Strategies to prevent transmission of methicillin-
- 11. Humphreys, H. Grundmann, R. Skov, J.-C. Lucet and R. Cauda – Prevention and control of
- 12. J.Garau, E. Bouza, J. Chastre, F. Gudiol and S. Harbarth – Management of methicillin-
Anexa 1
Monitorizarea nivelului seric al glicopeptidelor
Nivel seric rezidual = concentratia serica a substantei imediat inainte de
administrarea urmatoarei doze
Date PK/PD
Mentinerea unui nivel seric rezidual de 15-20 mg/l pentru vancomicina creste
rata succesului clinic in endocardite, bacteriemii, pneumonii si alte infectii
severe cu MRSA
Succesul clinic in endocardite si infectii osteoarticulare este corelat cu
mentinerea unor niveluri reziduale ale teicoplaninei de minim 20 mg/l; in
celelalte situatii, eficienta este corelata cu un nivel rezidual seric de peste 10
mg/l
Indicatii
Infectii severe
Pacienti cu volum de distributie/clearence mare: copii, pacienti cu arsuri
intinse, toxicomani
Monitorizare nivel seric al vancomicinei
O prima determinare dupa 48 de ore de tratament
Repetare
saptamanala
bisaptamanala daca obezitate extrema, disfunctie renala sau asociere cu alte
nefrotoxice, evolutie insuficient favorabila
Pagina 23 din 27
Anexa 2
Material informativ pentru pacienti despre MRSA
Ce Este Staphylococcus Aureus?
Staphylococcus aureus este o bacterie larg raspandita care poate fi prezenta pe
tegumente sau mucoase la aproximativ 1 din 3 persoane, fara sa cauzeze boala. In
acest caz vorbim despre portaj, un fenomen obisnuit, care cel mai adesea, nu
necesita nici o interventie. Starea de portaj poate fi tranzitorie (dureaza doar cateva
zile sau saptamani, bacteria fiind apoi eliminata de catre organism) sau poate dura
mai multe luni de zile. In cursul vietii o persoana se poate coloniza in mod repetat cu
S aureus. In anumite situatii S aureus cauzeaza imbolnaviri (de ex. infectii cutanate,
osteo-articulare, pneumonii, bacteriemii, etc.). Cele mai multe infectii sunt localizate
(abcese, flegmoane, infectii ale plagilor) si de regula se vindeca rapid; rareori,
infectiile cauzate pot fi severe precum septicemii sau meningoencefalite.
Tratamentul consta de cele mai multe ori in administrarea de antibiotice; in cazul
infectiilor localizate poate fi nevoie de o incizie care sa permita indepartarea
colectiilor purulente.
Ce Este Mrsa?
MR inseamna meticilino-rezistent; MRSA este un S aureus rezistent fata de
antibioticele folosite uzual in terapia infectiilor stafilococice. De aceea, tratamentul
poate intampina dificultati.
Cum Se Transmite Mrsa?
Pacientii colonizati/infectati cu MRSA pot transmite aceasta bacterie altor persoane,
cel mai adesea prin intermediul mainilor contaminate cu MRSA; in spitale, cel mai
adesea MRSA este transmis de pe mainile personalului medical, dar si de pe cele ale
pacientilor sau ale vizitatorilor. Obiectele din jurul persoanei bolnave sau purtatoare
de MRSA pot fi de asemenea contaminate, iar bacteria se poate transmite si prin
atingerea acestora (inclusiv echipamente medicale, obiecte sanitare, tastaturi ale
telefoanelor mobile sau ale calculatoarelor portabile). Colonizarea cu MRSA se
produce mai frecvent la pacientii internati, de la personal medical, de la alti pacienti
Pagina 24 din 27
sau vizitatori, cu atat mai frecvent cu cat perioada lor de spitalizare este mai mare,
mai ales daca primesc antibiotice, iar spitalul este mai aglomerat. Exista variante de
MRSA care se transmit si in afara spitalelor; un risc mai mare in acest sens il au
persoanele apartinand unor colectivitati semiinchise aglomerate (inchisori, cazarmi
militare, internate), cele care au un risc sporit de leziuni tegumentare (sportivi) sau
care urmeaza tratament antibiotic de lunga durata.
Cum Se Depisteaza Portajul De Mrsa?
Se recolteaza probe cu un tampon steril de la nivelul foselor nazale, de la nivelul
faringelui si uneori de pe tegumente din diverse zone ale corpului. Analiza se
efectueaza in laboratoarele de bacteriologie, in general dureaza 48-72 de ore.
De Ce Este Utila Depistarea Portajului De Mrsa La Unii Pacienti Internati?
MRSA se poate raspandi cu usurinta in mediul spitalicesc, de aceea, fiecare spital are
nevoie de o strategie de prevenire a contaminarilor intraspitalicesti. Aceasta implica
printre altele si depistarea portajului de MRSA la unii dintre pacientii nou-internati,
iar in cazul unui rezultat pozitiv se poate recurge la izolarea pacientului in salon
separat sau special dedicat pacientilor colonizati-infectati cu MRSA, masuri pentru
eliminarea portajului (aplicatii de unguente antiseptice, toaleta generala cu solutii
antiseptice) – mai ales daca necesita interventii chirurgicale majore, implantare de
proteze sau internari repetate cu tratamente antibiotice sau imunosupresoare.
Persoana purtatoare reprezinta un risc potential pentru ceilalti pacienti care sufera
de boli grave. Pe de alta parte, insasi persoana purtatoare se poate imbolnavi pe
durata spitalizarii.
Cine Poate Dezvolta Infectie (Boala) Cu Mrsa?
Cel mai frecvent se imbolnavesc pacientii cu spitalizari prelungite, persoanele
internate cu boli grave sau cele cu leziuni cutanate pe care se poate grefa MRSA
(inclusiv plagi operatorii, arsuri, escare). MRSA se poate raspandi in organism,
cauzand infectii severe.
Uneori si persoanele din afara mediului de spital pot dezvolta infectii cu MRSA.
Pagina 25 din 27
Cum Se Face Diagnosticul Bolii (Infectiei) Cauzate De Mrsa?
Se recolteaza probe in functie de localizarea infectiei (secretii purulente, urina,
sputa) si sange pentru hemoculturi in infectiile invazive si se trimit la laboratorul de
bacteriologie. Evidentierea bacteriei ce cauzeaza boala se face prin aceleasi teste de
laborator ca si in cazul depistarii portajului.
Cum Se Trateaza Infectiile Cauzate De Mrsa?
Se folosesc antibiotice specifice. In cazul unor colectii purulente, acestea se vor
deschide pentru evacuarea puroiului. Uneori tratamentul poate fi prelungit.
Poate Fi Vizitat Pacientul Internat Cu Colonizare-Infectie Cu Mrsa?
MRSA nu reprezinta de regula un pericol pentru persoanele sanatoase (inclusiv copii,
gravide) asa incat pacientul infectat-colonizat poate fi vizitat pe perioada internarii.
Ca si masura de prevedere, vizitatorii trebuie sa isi spele mainile la sfarsitul vizitei,
pentru a nu risca sa transmita MRSA altor persoane. Daca membrii familiei participa
activ la ingrijirea pacientului ar putea fi necesare si alte masuri de protectie (manusi,
halate de unica folosinta).
Cum Se Previne Transmiterea Mrsa?
Cea mai eficienta masura de prevenire a transmiterii este spalarea regulata pe
maini. Uneori vi se poate solicita sa folositi antiseptice pentru igiena mainilor.
Toate leziunile cutanate trebuie pansate cu pansament rezistent la apa. Evitati
folosirea in comun a obiectelor personale. Pe perioada izolarii se va evita cat mai
mult cu putinta transportul pacientului in zone ale spitalului utilizate in comun.
Urmariti ca personalul medical sa se spele pe maini inainte si dupa ce va acorda
ingrijiri si atrageti-le politicos atentia acestora daca nu procedeaza in acest mod.
Personalul medical trebuie sa aiba de asemenea grija permanenta pentru a preveni
transmiterea MRSA. Cea mai importanta masura este spalarea pe mani inainte si
dupa examinarea fiecarui pacient. La ingrijirea unui pacient purtator de MRSA sau
bolnav, personalul trebuie sa poarte manusi si echipament de protectie.
Va reamintim ca de cele mai multe ori MRSA nu va cauza imbolnavirea persoanelor
care nu au alte probleme de sanatate sau care au probleme de sanatate minore. In
urma expunerii la MRSA persoana poate deveni purtatoare. Aceasta situatie se
poate inregistra atat pentru pacienti, cat si pentru vizitatorii lor (inclusiv copiii).
Pagina 26 din 27
Cand Se Poate Externa Un Pacient Internat Si Colonizat/Infectat Cu Mrsa?
Pacientul poate fi externat, in masura in care starea lui de sanatate permite,
indiferent de persistenta sau nu a colonizarii; in unele situatii colonizarea inceteaza
dupa revenirea la domiciliu si/sau dupa intreruperea tratamentului antibiotic. La
domiciliu pacientul va continua sa isi spele des mainile, obligatoriu dupa fiecare
schimbare a pansamentelor. Spalarea hainelor si lenjeriei se efectueaza la cea mai
ridicata temperatura permisa. Riscul de transmitere interumana a MRSA de la
pacientul care a fost deja externat este mult mai redus fata de cel existent pe
perioada internarii.
Pagina 27 din 27